1. Acasă
  2. Articole
  3. Ce este Demodexul?

Ce este Demodexul?

demodexul Ce este Demodexul? - Clinica de Medicină Estetică și Chirurgie Plastică

Demodexul este un grup de acarieni, care poate infesta foliculii de păr ai omului. Există două specii principale de astfel de acarieni care pot infesta foliculi umani - una consumă numai celulele epiteliale din foliculi, în timp ce celălalt consumă celulele glandulare din glandele sebacee adiacente. Acarienii Demodex sunt similari cu scabia care pot infesta, de asemenea, pielea. Ele sunt mici și nu sunt vizibile cu ochiul liber. Se mișcă foarte încet, târându-se. Principala sursă de alimente ale acestor acarieni sunt celulele pielii umane și nu se hrănesc cu sânge ca și alte insecte parazite.

Oamenii sunt gazde pentru două specii de căpușe microscopice - Demodex folliculorum şi Demodex brevis. Cele două specii de acarieni tind să aibă o predilecție pentru foliculii de pe pleoape și regiunea înconjurătoare. Acarieni Demodex folliculorum sunt aproximativ de 0,3 până la 0,4 mm lungime, iar Demodex brevis în jur de 0,15 până la 0.20 mm în lungime. Mai există și acarianul Demodex canis care infestează câinii, de la care se poate ocazional infesta omul.

Acarienii Demodex folliculorum se hrănesc cu celulele epiteliale ale foliculului pilos. Aceasta face ca foliculul să se destindă și să se îngroașe. La o anumită etapă apare un proces inflamator sub forma de coș la acest nivel. De obicei afectează fața, scalpul, regiunea gâtului, decolteului.

Acarienii Demodex brevis se hrănesc cu celulele glandulare ale glandei sebacee care se atașează la foliculii de păr (glande pilosebacee) și glande meibomiană. Glandele sebacee produc o substanță uleioasă, cunoscută sub numele de sebum. Glandele meibiene se găsesc la nivelul genelor, ele produc meibum care previn evaporarea rapidă a lacrimilor. Afectarea de către demodex a acestor glande ar provoca atât un disconfort pe zona ce se manifestă prin senzație de „nisip in ochi”, mâncărimi, inflamație locală cât și probleme de vedere.

Simptome

În majoritatea cazurilor infecția cu acest acarian este asimptomatică. În condițiile în care ph-ul pielii se schimbă se creează condiții de dezvoltare a Demodicozei (caracterizată prin prurit, inflamații și alte afecțiuni ale pielii). Demodicoza poate decurge fără manifestări clinice dar pate fi însoțită de simptome subiective cum ar fi: prurit facial îndeosebi nocturn, căderea genelor sau se poate manifesta prin pete uscate, roșii, coșuri, vase dilatate(cuperoza). Mai des infecția cu demodex se asociază la așa boli dermatologice cum ar fi - acneea rozacee, acneea vulgară (apare la vârsta pubertară).

Manifestări oculare:

  • blefarită (inflamația pleoapelor),
  • dermatite, acnee rozacee (maladie a pielii),
  • pierderea genelor (madaroză)
  • conjunctivită
  • vedere slabă
  • sindromul ochiului uscat

Poate provoca și căderea părului, deoarece produce o enzimă care ajută la digestia sebumului secretat de glandele sebacee și are efect distrugător asupra foliculului pilos. La copii această infecție lipsește, mai des se întâlnește la persoanele în vârstă (cu vârsta imunitatea pielii scade, sunt prezente un șir de boli cronice)

Tratament

Diagnosticul se stabilește în urma unui examen bacterioscopic. Se consideră rezultatul pozitiv, când cinci paraziți se depistează la un centimetru pătrat sau trei la rădăcina unei gene.

Tratamentul demodicozei este complet și este important să fie efectuat în colaborare cu gastroenterologul, endocrinologul, medicul oftalmolog. Un factor important este regimul alimentar. Trebuie excluse alimentele picante, prăjiturile, citricele, băuturile carbogazoase, hidrocarburile. Evitați sauna, băile fierbinți, expunerea exagerată la razele UV.

Tratamentul local include loțiuni spirtoase, creme, geluri substanța de bază fiind Metronidazolul. Curățarea feței este binevenită după minim două săptămâni și include: preparate locale și tratament intern pe bază de Metronidazol.

Sunt, de asemenea, recomandate procedurile de fizeoterapie, precum electroforeza cu ihtiol, metronidazol, criomasajul (terapia cu azot), dorsonvalul. De obicei, tratamentul durează 45 zile, timp necesar pentru distrugerea unui ciclu integru vital al căpușei Demodex Folliculorum.

Pentru tratamentul infecției cu Demodex Brevis la nivelul genelor este important să fiți consultat și de medicul oftalmolog, care vă va indica loțiuni antiparazitare. Desigur, este inevitabilă dezinfecția obiectelor de uz personal cum ar fi: periuțele, buretele de machiaj, rimelul de schimbat, fardul de ochi se dezinfectează în sterilizator cu ultraviolete.

Sfatul medicului: Evitați folosirea pensulelor străine, a produselor de machiaj, a cremelor foarte grase, care nu coincid cu tipul tenului dumneavoastră. Produsele de igienă personală spălate și dezinfectate la temperatura de minim 60 de grade. Mâncați produse naturale și pregătite în condiții sigure. Evitați prăjelile, mâncarea grasă, condimentele și produsele de patiserie. Introduce-ți în meniul dumneavoastră cât mai multe fructe și legume și consumați aproximativ doi litri de apă pe zi. Nu uitați că pielea este oglinda organelor interne.

Ce este Demodexul? - Clinica de Medicină Estetică și Chirurgie Plastică